“O sotietate fara printipuri, carevasazica, nu le are!”…
Eei, neicusorilor, acusica sa va tineti, domniile -voastre, bine, caci “HABEMUS PREMIERUS SI GUVERNUS”, cum ar zice papa(ga)litatea si odioasa sa sotie ! “Draga Stolo” a ajuns, iarasi, prin voia onor-prezidentului navigator, in fruntea stolului…Aproape ca nu mai conteaza ca stolul e format din ulii si pui de gaina, laolalta , caci grauntele ispititoare si aurii ale banului public stralucesc, in soare, in ograda bietei noastre tarisoare si cine si, mai ales, de ce sa se mai impiedice, tocmai acum, de chitibusuri ideologice, antagoniceste vizibiloase de la o posta, ori de amintirea veninului varsat de unii asupra altora in campania electorala ?! Cui ii pasa ?!
Se aud, deja, scrasnetele ascutirii cutitoaielor de taiat painea alba si calda a guvernarii, musiu, asa ca pregatiti-va, fiecare, “dupa renumeratie si buget”, de spectacolul dureros a inca patru ani de injunghieri miselesti, zambete fatarnice si amabilitati penibilissime, totul intru propasirea alesilor acestui brav si nenorocit neam, alesi pe care eu, tu si ceilalti, i-am trimis, din nou, in “infernul” afacerilor de miliarde, al limuzinelor gretoase, al comisioanelor umflate si al aparentelor negresit democratice, care acopera totul, ca o mantie puturoasa, nespalata de aproape 20 de ani, sub care misuna, in voie, paduchi si plosnite, sobolani si rame, dar a carei fata e – nu-i asa? – luminata de sceptrul atotputernic al economiei de piata si democratiei intangibile…
Bucurati-va, AM INFRANT, DIN NOU !
La vie en rose(s) !!!
The URI to TrackBack this entry is: http://voceapatriotuluinationale.wordpress.com/2008/12/11/la-vie-en-roses/trackback/